Foto: Jurgen Gayda, Bettina Stoss, Daniel Angelescu, arhiva personală

Foto: Jurgen Gayda, Bettina Stoss, Daniel Angelescu, arhiva personală

„Îți poți schimba viața cu o lecție de dans“- Royston Maldoom

Ce se întâmplă când pasiunea se întâlnește cu lipsa de prejudecăți? Ia naștere un proiect precum
„Comunity dance“. Acesta
își propune să reunească
100 de tineri români din diferite niveluri sociale, care să studieze sub îndrumarea a doi coregrafi renumiți lucrarea „Pasărea de foc” de Igor Stravinski și să o aducă pe scenă în fața publicului. Prima reprezentație a acestui spectacol va avea loc în cadrul Festivalului „George Enescu“ din 2009. Spectacolele vor avea lor pe 5 septembrie la București, pe scena Teatrului Național, pe 7 septembrie la Brașov și pe 9 septembrie la Sibiu.
Parteneri în proiect sunt Fundația Concordia, Fundația Principesa Margareta a României, Fundația Vodafone și Liceul I.L. Caragiale – București și Școala pentru Hipoauzici București. Aceste organizații/instituții sunt și cele care asigură componența grupului
de tineri care vor lua parte
la proiect.
Cui i se adresează proiectul? Tinerilor între 11 și 22
de ani, fără o pregătire fizică deosebită, indiferent de mediul social din care provin, tinerilor de la diferite școli generale, licee sau școli speciale (hipoacuzici sau cu deficiențe locomotorii), precum și de la organizații umanitare din București, din Brașov și
din Sibiu.
Cum vor ajunge la această performanță? Grație repetițiilor intensive realizate de cei doi coregrafi împreună cu colegii lor români pe durata a circa 5 săptămâni.
Care este obiectivul acestui proiect? De a-i reda pe tineri societății, de a-i face să se descopere pe ei înșiși, să-și descopere potențialul, dorințele, să-și descătușeze energiile și să învețe să și le canalizeze. Un alt obiectiv este de a implementa în România un astfel de proiect și de a-l face să continue cu forțe locale. Fiecare comunitate îl poate  adapta la nevoile sociale locale, vârsta și criteriile de selecție putând fi schimbate. De exemplu, la Hamburg, proiectul s-a desfășurat cu șomeri, cel mai important rezultat fiind faptul că o parte dintre ei și-au găsit foarte curând de lucru, întrucât au avut o altă atitudine față de ei înșiși și față de ceilalți, fapt ce a influențat și imaginea celorlalți despre ei.
Cum a luat naștere acest proiect? În urma vizionării mai multor spectacole realizate de artiștii coregrafi Royston Maldoom din Marea Britanie și Joseph Eider din Germania, doamna Monique Gruber, soția fostului ambasador al Germaniei în România (în perioada 2003-2006), prin Asociația înființată special pentru România, „Jungen Rumänen eine Chance!“, a decis să demareze acest proiect.
Și Royston Maldoom, și Joseph Eider sunt expresia visului fiecăruia dintre noi devenit realitate, respectiv acela de a reuși în viață, de a ne găsi menirea. Niciunul dintre cei doi nu a avut vreo legătură cu dansul până aproape de vârsta adultă, dar amândoi, odată ce au luat contact cu dansul, au realizat că aceasta e calea, că acesta e drumul de urmat în viață. Tocmai de aceea crezul celor doi este că oricine poate să danseze, indiferent de vârstă și de pregătirea fizică, putând chiar să descopere că îi place dansul.
De fapt, dansul pe lângă faptul că este un scop în sine, are și rolul de a-i aduce pe tineri împreună, de a le arăta că au ceva de oferit societății. El este și un mijloc, pentru fiecare participant în parte, de a-și schimba propria viață, de a se elibera de complexe, de a învăța să se descopere, să-și acorde sie însuși încredere. De altfel, unul dintre motto-urile lui Royston Maldoom este „Dați-mi un corp imperfect să-l fac perfect prin dans“.
Principiul de bază al acestui demers este încrederea, așa cum spunea dl. Maldstoom în cadrul conferinței de presă ce a avut ca scop mediatizarea proiectului: „eu le acord întreaga mea încredere cursanților; nu am voie să mă îndoiesc de faptul că sunt capabili să reușească; o clipă de șovăială din partea mea, și totul s-a dus de râpă!“. Din punctul de vedere al lui Roystoon Maldoom, toți tinerii sunt potențiali artiști, iar arta, în special dansul, sunt căi de transformare a tinerilor și, implicit, a societății.
Acest proiect va avea rezultate și la nivel de grup: îi va obișnui pe tineri cu disciplina, cu punctualitatea, cu toleranța, le va dezvolta capacitatea de a lucra în echipă, de a se adapta diferitor caractere.
Cei interesați de informații suplimentare sau să sprijine financiar ori prin activități de voluntariat proiectul pot accesa site-ul www.pasareadefoc.ro sau se pot adresa coordonatoarei proiectului în România, alexandra.arnautu@amistad.ro.

Dansul – cale de transformare a tinerilor și a societății
■ „Jungen Rumänen eine Chance“– asociația are ca scop promovarea în România a dezvoltării spirituale în rândul copiilor și a tinerilor din familii fără posibilități, pentru a le oferi o mai bună posibilitate de integrare în societate; toate acestea, prin implicarea lor în proiecte culturale sau muzicale sub coordonarea cadrelor didactice din România.
■ Royston Maldoom – de origine britanică; la început, a fost fermier, apoi, coregraf, devenind inițiatorul și conducătorul de dans al multor proiecte la nivel mondial în ultimii 30 de ani; începând cu anul 1980, a organizat numeroase ateliere de lucru, școli de vară și festivaluri de dans, a înființat comunități de dans și și-a dezvoltat filosofia de dans comunitar; ulterior, a lucrat mai mult pe plan internațional; în 1996, a organizat un proiect cu 100 de copii ai străzii în Etiopia; la absolvire, cursanții au primit acreditare de la Universitatea din Middlesex–Londra ca dansatori, coregrafi și profesori; în anul 2006, Regina Marii Britanii i-a decernat Ordinul Imperiului Britanic (OBE) pentru Servicii de Dans; în anul 2007 a primit Premiul Forum Germano–Britanic pentru angajamentul său în relațiile germano–britanice, precum și premiul de la „Club der Optimisten“ din Hambrug.
■ Joseph Eder – de origine germană; inițial, a fost negustor de vite; întâlnirea cu dansatorul și coregraful James Saunders a însemnat începutul pasiunii sale pentru dans; a devenit apoi coregraf și actor la München, director artistic al teatrului înființat de el în 1994, „De două ori teatru–dans“, conferențiar universitar; conceptul dezvoltat de el a primit numele de „Body as Voice“–„Corpul ca voce“.
A început colaborarea cu Royston Maldoom în 2005.
■ Ana Cătălina Gubandru – coregraf; absolventă în 2004 a UNATC I.L. Caragiale, secția creație coregrafică; din 1998 până în prezent a avut mai multe creații proprii, a lucrat cu unii dintre cei mai renumiți coregrafi; din 2004, profesor de dans la mai multe școli de dans; a beneficiat de o rezidență de creație în cadrul Proiectului European „Looping“–Nîmes; a participat la masterclass-ul de dans comunitar condus de Royston Mastroom.
■ Irina Roncea – balerină; fondatoare, împreună cu Cosmin Manolescu, Mihai Mihalcea și Florin Fieroiu, a Companiei de Dans Contemporan „Marginalii“; absolventă a UNATC I.L. Caragiale în 1996; bursă la Paris, la atelierul „Pepinières Européennes pour Jeunes Artistes“; numeroase spectacole în țară și în străinătate; din 2000, balerină a Companiei Orion Balet; a participat la masterclass-ul de dans comunitar condus de Royston Mastroom.

Cătălina Oprea

Foto: Radu Vintilescu, Emilian Săvescu, Kinga Varga

Foto: Radu Vintilescu, Emilian Săvescu, Kinga Varga

Kinga poartă ghete albastru electric, blugi, o bluză puțin decoltată și două pandantive care captează privirea. Are ochi albaștri, iar tunsoarea scurtă îi înconjoară capul ca o aureolă. În această ipostază de luni dimineață seamănă cu îngerașul de pe unul dintre pandantivele de la gât, care are și el povestea lui: a fost realizat de  către designerul Carla Szabo pentru colecțiile de iarna trecută ale Kingăi, Winter Wings și Baby Kinga.
Îi plac spațiile luminoase și colorate, iar showroom-ul cu ferestre mari de lângă fostul magazin Eva din București
se bucură din plin de amândouă.
Ne-am întâlnit în fața clădirii, lângă un loc de joacă    pentru copii, iar coincidența mi s-a părut salutară: toate colecțiile ei exprimă pofta de joacă și dorința de experimentare. Despre colecțiile trecute puteți citi pe site-ul ei, care vă va întâmpina cu muzică, așa cum m-a primit și Kinga pe mine: primul lucru pe care l-a făcut după ce am intrat pe ușă a fost să pornească radioul.
Cine ți-a pus andrelele
în mână?
Nu a trebuit să mi le pună cineva, pentru că le-am luat eu singură. Am crescut într-o familie care cu asta se ocupa: mama cu andrelele și croșeta, iar bunica și tata, cu confecțiile (Kinga este din Satu-Mare, n.r.). Era o familie de artiști și eu, de mică, văzând-o acasă pe mama că tot timpul îi mergea mâna, deși după-masa mergea la atelierul unde lucra, mi-a plăcut lucrul de mână. La școală, orele de lucru manual erau cele mai plăcute. Am început și eu pe la 6–7 ani.
Când ai devenit designer cu diplomă?
Am terminat Facultatea de Arte Plastice și Design, specializarea design vestimentar, acum patru ani, la Cluj. Am făcut cinci ani de facultate și, după aceea mi-am continuat studiile cu un master în management și în afaceri, ca să învăț să nu mă las
păcălită.
Ești angajată a unei firme, dar ai avut libertatea să-ți dezvolți  propria ta linie, Kinga. Te vezi ca fiind mai mult artist sau manager?
Da, sunt angajată la cel mai mare producător de fire din România, însă, având încredere în mine mi-a dat libertate deplină. Cei de la firmă mi-au lăsat mână liberă să fac ce vreau, dar, totodată, să mă și zbat, să mă lovesc de greutăți. La început, m-am descurcat singură și pe partea de creație și pe partea de management. Acum am format o echipă care se ocupă de producție, de marketing, de vânzări și de promovare. Eu am rămas strict pe partea de creație: conceperea colecției, alegerea firului, specificarea mașinii pe care urmează să se lucreze, stabilirea contexturii, trimiterea la fabrică. Trebuie să fii un pic din amândouă, ca să meargă o afacere. Nu poți să fii numai artist. Am învățat și eu din greșeli.
Ai un mentor?
Primul mentor l-am considerat pe tata. Am zis: „eu trebuie să ajung ca tata și mai sus ca el“. A mai fost și profesoara mea, Basso Stănescu, iar în acest moment este domnul Luigi Bodo, șeful meu.
Asistăm la o revenire a lucrului de mână?
Da, lucrul de mână, tricotajele au luat din nou amploare. Este o influență care a venit din afară. În fiecare dintre colecțiile marilor creatori găsindu-se câte două sau mai multe piese tricotate, chiar dacă nu de mână. Se pot purta și în sezonul rece, și în sezonul cald: vara se folosesc fire naturale și poate ieși o hăinuță atât de subțire și de ușoară, că nici nu-ți vine să crezi că e croșetată sau tricotată. Moda este repetitivă, un curent dintr-un anumit moment se regăsește peste câțiva ani. Desigur, într-o altă formă sau idee. Am întâlnit doamne care croșetează și tricotează din hobby și am început și câteva colaborări. Ele mai câștigă un ban, eu reușesc să exprim ceva ce nu aș putea exprima doar cu ajutorul  mașinilor și readuc în actualitate lucrul manual.
Ce poți să ne spui despre proiectele tale de viitor?
Lucrez la colecția de toamnă-iarnă și m-am distrat puțin pe tema celor ce se întâmplă pe piață. Mai scurtăm puțin fustele, că e recesiune. Preiau din elementele de actualitate și încerc să aduc un zâmbet pe buzele celor care văd hainele mele. Și pregătesc, Doamne-ajută, linia de copii, pe care o prezentăm cu linia de adulți. Am multe proiecte, dar prefer să vorbesc despre ele după ce le văd concretizate.

Un designer cu multe planuri de viitor și cu foarte multă energie
■ „Vara este bine să purtăm haine din materiale cât mai naturale, chiar cu puțin sintetic în ele, fiindcă dau o ținută mai bună produsului, care se comportă mai bine la spălare: 98% bumbac și 2% acrilic sau 50% bumbac cu 50% vâscoză sau combinații de bumbac cu mătase sau in, în combinații de 80% in și 20% poliamidă, PNA sau vâscoză. Eu am propus pentru vara aceasta multă culoare, hăinuțe lejere, nimic mulat pe corp, forme de A și de cocoon, uneori chiar am pus accentul pe talie. În general am pus accentul pe umăr, să fie dezgolit, aerisit. Fustele se opresc în jurul genunchilor sau mai jos de genunchi ori sunt foarte lungi.“
■ „Hainele mele se adresează doamnelor,  domnișoarelor și copiilor. Clienta mea este o persoană independentă, căreia îi place viața, îi place să trăiască momentul, o persoană deschisă la minte. Are între 25 și 45 de ani și vede viața în culori.“
■ „Nu cred că din cauza crizei femeile vor avea mai puțină grijă de ele, dar cred că vor deveni mai atente pe ce și cât cheltuiesc.“
■ „Sunt încă puțini tineri care se ocupă cu lucrul de mână, deși mi-ar plăcea să văd fete mondene care stau la taifas și tricotează.“
■ „Lucrez cu fabrici din România, în special din zona Moldovei. Unele au tehnologie foarte nouă, nu pot să spun că de ultimă generație, pentru că acelea de ultimă generație scot produsul încheiat, nu mai trebuie să îi faci nimic. Această tehnologie costă mult, pe lângă mașină mai este nevoie de un calculator, de un program, de un om foarte bine instruit și, pe lângă asta, la tricoturi există o grămadă de finețuri. Dar lucrurile merg spre bine și la noi.“
■ „Într-o colecție am haine de toate finețurile (= raportul dintre lungimea unui fir textil şi greutatea lui, care indică fineţea firului respectiv, n.r.), de la ceva subțire la ceva foarte gros. Există valuri de tendințe, o tendință ține cam trei ani. Într-o perioadă se purtau tricoturi foarte groase, predomina aspectul acela de haine lucrate manual. Acum, va fi o revenire către materiale subțiri, aerisite, dantelate.“
■ „Îmi doresc un atelier, la un moment dat, în care să lucreze niște doamne mai în vârstă. Să croșeteze și să stea de vorbă. Eu mi-am pierdut bunicii de mică, așa că am o slăbiciune pentru oamenii vârstnici.

Interviu de Andra Botescu

Foto: Hepta

Cu mic, cu mare, intrăm în frenezia pregătirilor de Paște, mai ales când ne dăm seama că mai avem câteva zile și mai sunt atâtea de făcut: curățenia de terminat (sau de început), cumpărături, pregătit cadouri, gătit diverse mâncăruri…
Ca să nu ajungeți epuizate fizic și psihic în zilele Sfintei Sărbători și ca să trăiți cum se cuvine atmosfera și semnificația Paștelui, n-ar fi rău să o luați din timp cu pregătirile, metodic. Cum? Iată câteva
sugestii:
● gândiți-vă din timp unde vreți să petreceți Paștele: acasă, într-o minivacanță sau într-o vizită;
● odată opțiunea făcută, stabiliți bugetul necesar, care trebuie să cuprindă, după caz: costuri de deplasare, de cazare și de masă, cadouri, pregătirea meniului, realizarea curățeniei în casă, vestimentația necesară, etc.;
● repartizați curățenia pe zile și „părticele“ (într-o zi o cameră, într-o zi spălat și călcat perdelele, etc.) pentru a cuprinde totul;
● planificați cumpărăturile din timp: ce poate fi cumpărat din timp (cadouri, alimente și băuturi cu termen de valabilitate mai mare, decorațiuni, articole vestimentare, etc.); astfel, nu vă veți călca în picioare în ultimele zile prin magazine și nici nu veți trăi cu spaima că nu vă ajung banii;
● hotărâți din timp cu ce vă îmbrăcați dvs. și ceilalți membri ai familiei și, dacă e cazul, achiziționați câte ceva nou de purtat în zilele de sărbătoare;
● pentru că nu sunt de ajuns curățenia casei și a trupului, încercați, pe cât posibil, să respectați tradițiile bisericești: post, rugăciune, fapte și gânduri bune (sau măcar abținere de la fapte și gânduri rele), spovedanie, împărtășanie, participare la slujbe.
Pe ultima sută de metri, respectiv în Săptămâna Mare, gospodinele intră în mare agitație. Dacă veți fi aplicat planul de bătaie de mai sus, în zilele premergătoare Paștelui nu veți intra în panică și nici nu veți fi mai obosite decât e cazul, întrucât:
● faceți ultimele retușuri la curățenie;
● cumpărați doar „mărunțișurile“;
● puteți să ajungeți, dacă doriți, și la unele dintre slujbele de la biserică;
● pregătiți mâncarea în voie, fără a fi stresată că nu vă ajunge timpul sau că nu aveți toate produsele care vă trebuie; astfel, de exemplu, în Joia Mare puteți vopsi ouăle, în Vinerea Mare puteți face cozonacii și/sau alte deserturi, iar sâmbătă, vă puteți ocupa de friptură și/sau alte feluri de mâncare.
Printre toate acestea, nu uitați să strecurați și o programare la un salon de înfrumusețare, făcută, bineînțeles, din timp, știută fiind aglomerația din ultimele zile de la aceste saloane.
Acestea fiind zise, nu-mi mai rămâne decât să vă urez un „Paște luminat!“
Cătălina Oprea

Foto: Hubert Burda Medien

Știrile care mai de care mai alarmiste despre situația economică de pe la noi și de aiurea vă asaltează fie că deschideți televizorul sau ziarul, fie că ieșiți din casă. Oricâtă stăpânire de sine ați avea, simțiți uneori cum vă lăsați pradă gândurilor negre și incertitudinii. Auziți în dreapta și în stânga  idei despre cum e mai bine  să vă investiți banii, să faceți eco­nomii în asemenea perioade tulburi, încât nu mai știți, probabil, încotro s-o apucați.
Iată, totuși, câteva sfaturi menite nu a face criza să vă ocolească, ci, poate, a vă ajuta să o treceți mai ușor:
■ întocmiți periodic o listă cu veniturile și cheltuielile familiei; încercați să nu omiteți nici cele mai mărunte cheltuieli; în felul acesta, veți ști cu certitudine care este suma de care dispuneți după ce ați alocat bugetul necesar pentru cheltuielile recurente ale casei;
■ identificați cheltuielile făcute sub imperiul lui „am nevoie“ și cele făcute sub imperiul lui „vreau, îmi doresc“; încercați să renunțați la achiziționarea lucrurilor care nu sunt absolut necesare;
■ efectuați la timp plata facturilor, pentru a nu trage după dvs., lună de lună, plăți restante la care se adaugă, eventual, și penalități de întârziere a plății;
■ analizați tipurile de abonamente deținute la telefonul fix/mobil, la Internet, la cablu TV, etc., pentru a vedea dacă nu le puteți schimba cu unele mai mici ca valoare sau, eventual, renunța la vreunul dintre ele;
■ reduceți cheltuielile cu mașina proprie: mergeți mai des cu transportul public, eventual faceți-vă un abonament lunar (veți ieși mai ieftin); în plus, cât stați în trafic, puteți citi o carte sau vorbi la telefon, de exemplu;
■ mergeți la magazin cu lista de cumpărături făcută de acasă și încercați să o respectați; când alcătuiți aceas­tă listă încercați să cre­ionați meniul familiei pe câteva zile – o săptămână, pentru a avea o alimentație variată, dar și pentru a aproxima corect cantitățile și a nu arunca produse pe care nu apucați să le consumați;
■ fiți atenți la prețurile produselor și la oferte (de multe ori, prețul nu este redus, așa cum pretinde reclama);
■ mergeți mai rar prin cluburi sau prin restaurante;
■ gătiți acasă; deși presupune timp și efort, mâncarea gătită în casă este mai ieftină și mai sănătoasă; puteți chiar, uneori, să vă luați mâncare de acasă pentru la serviciu; nu o dată cred că vi s-a întâmplat să plătiți o sumă apreciabilă pentru o porție nesatisfăcătoare de la o firmă de catering;
■ aveți grijă de unde cumpărați anumite produse: de exemplu, prețul unei sticle de apă minerală de 0,5 l poate varia între 2 și 4 lei în funcție de magazin;
■ realizați acasă, pe cât posibil, operațiunile de între­ținere personală (vopsitul părului, epilat, pensat, etc.) sau de întreținere a unor obiecte precum mașina, covoarele, etc.
■ gândiți-vă din timp la ocaziile deosebite care implică anumite cheltuieli suplimentare (Crăciun, Paște, zi de naștere, nunta unui coleg…); în felul acesta veți putea pune bani deoparte sau veți achiziționa cadouri interesante la prețuri accesibile (de la reduceri, de exemplu);
■ încercați să renunțați la anumite obiceiuri nocive și costisitoare în același timp: fumat, consum frecvent de alcool sau consum nejustificat de medicamente;
■ nu vă lansați în proiecte / investiții nerealiste sau ale căror detalii nu le cu­noaș­teți în profunzime;
■ încercați ca lunar să puneți deoparte o sumă cât de mică pentru zile negre.
Unora li se vor părea aceste măsuri ca derizorii, lipsite de vreun rezultat concret. Și, totuși, veți fi uimiți când veți constata ce sume cheltuiți pe fleacuri. Totodată, păstrarea unei evidențe stricte a veniturilor și a cheltuielilor vă va da sentimentul că aveți lucrurile sub control și teama, inevitabilă într-o asemenea perioadă, nu vă va mai paraliza. Astfel, veți reuși să luați cele mai bune decizii.
Cătălina Oprea

Foto: Guliver/Getty Images

În zilele noastre, viața este extrem de complicată și ne pune în față și bune, dar și rele, cu o repeziciune uimitoare. De multe ori, apelarea unui număr de telefon vă va ajuta să faceți față unei situații neplăcute, prin care nici nu cre­deați că veți trece vreodată, sau măcar vă va orienta în alegerea unei căi de rezolvare. Tocmai de aceea, vă prezentăm câteva numere de telefon, unele dintre ele deja cunoscute de dvs., altele mai puțin, pe care este bine să le aveți în agendă:
● 112: număr de telefon unic la nivel european pentru situații de urgență (ambulanță, poliție, pompieri); este apelabil din orice rețea de telefonie fixă sau mobilă și este gratuit;
● 021 / 9833: în situația în care vă confruntaţi cu o situaţie de violenţă în familie, puteţi apela acest număr de oriunde din țară, 24 de ore din 24; este alo­cat Agenției Naționale pentru Protecția Familiei;
● 116 000: la acest număr, Centrul Român pentru Copii Dispăruţi şi Ex­ploataţi Sexual – FOCUS preia apeluri prin care se anunţă dispariţia unor copii sau exploatarea lor sexuală, traficarea lor, aceste situații fiind apoi transferate poliţiei.
● 116 111: este alocat Asociației Telefonul Copilului; la acest număr pot fi semnalate cazurile de încălcare a drepturilor copilului, copiii înșiși putând suna pentru ajutor.
Aceste ultime două numere de telefon sunt gratuite în rețeaua Romtelecom și apelabile 7 zile din 7. Ele urmează a fi implementate în întreaga Europă. De altfel, Comisia Europeană și-a anunţat intenția ca, în cel mai scurt timp cu putință, şi alte numere europene care vor începe cu 116, dedicate serviciilor sociale, să fie intro­duse în uz.
● 0800 8 700 700: prin acest număr de telefon, reprezentanți ai Agenției Naționale Antidrog vin în sprijinul apelanților cu informaţii şi sfaturi despre efectele negative ale consumului de droguri, tutun şi alcool, precum şi despre consecinţele deţinerii şi traficului de stupefiante. Apelurile pot fi efectuate gratuit, în rețeaua Romtelecom, de luni până vineri, între orele 8-22.
● 0800 800 033: este alocat Aso­ciației Române Anti-SIDA; este accesabil gratuit în rețeaua Romtelecom; sunând la acest număr, pot primi informații și consiliere atât pacien­ții, cât și ONG-urile sau alte instituții interesate /implicate;
● 0800 826 787: telefon verde pus la dispoziție de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Sigu­ranța Alimentelor. Apelând acest număr, puteți obține informații obiective sau puteți sesiza nereguli ori deficiențe în domeniul siguranței alimentelor.
Din păcate, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului nu dispune de un număr unic la nivel de țară, în consecință, eventualele reclamații trebuie făcute la Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorului pe raza căruia vă aflați sau online, pe site-ul www.anpcnet.ro.
De asemenea, este util să fiți la curent cu numerele de telefon ale companiilor furnizoare de gaze, de electricitate, de apă, de telefonie mobilă, de Internet și cablu, etc., pentru a solicita informații, pentru a face reclamații sau pentru a semnala situații de avarie (de exemplu, o scurgere de gaze).
În caz de călătorie în străinătate, veți găsi pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe, www.mae.ro, atât sfaturi privind călătoriile în diverse țări, cât și datele de contact ale misiunilor diplomatice ale României în lume.
Nu în ultimul rând, e bine să rețineți numerele Romtelecom 1931, de la care puteți afla numerele de telefon ale altor clienți ai rețelei, și 1951, pentru in­formații diverse.
Chiar dacă nu va fi cazul să folosiți aceste numere de telefon, ceea ce vă dorim din tot sufletul, e bine să le cunoașteți și să le aveți la îndemână. Nimeni nu e la adăpost de vreo primejdie.

Text: Cătălina Oprea

Foto: TGV Media, arhiva personală Doina Scripcaru

Când a avut loc primul contact cu muzica?
Ar fi multe de povestit. Deoarece nu orice persoană are harul de a face muzică și de a con­tinua în ace­lași timp în acest domeniu.Con­sider că am moș­­tenit talentul de la tatăl meu, care, deși nu a făcut carieră, era înzestrat cu calități vocale de excepție. Era un bariton foarte bun. Am început, în ciuda dorinței pă­rin­ților, de mică, înainte de a începe clasa I și, insistând în dorința de a face muzică, am fost dată la școala de mu­zică, studiind instrument, așa cum se obiș­nu­iește.

Ce fel de instrument?
Flaut. Canto se face doar din clasa a IX‑a. Am lucrat de‑a lungul timpului cu perso­na­lități importante în acest domeniu, precum Emilia Petrescu sau Mag­­da Ianculescu.

La Operetă din ce an cântați?
Din 1997. Am fost și la Operă, dar m‑a atras acest gen complet al Ope­­­retei, unde trebuie să fii în același timp un foarte bun actor, dansator și solist. Un gen desă­vârșit, în care te poți exprima în adevăratul sens al cu­vântului.

Muzica ușoară v‑a atras?
O perioadă am predat muzică ușoa­ră la Școala Populară de Artă, iar pe anumiți elevi chiar am reușit să îi influențez să studieze canto clasic, o tehnică muzicală care presupune, totuși, un studiu mai aprofundat.

Există un public fidel operetei?
Într‑adevăr, deși s‑au împuținat spec­tacolele, lumea continuă să vină în număr mare. Au mai rămas doar trei spectacole de operetă clasică: „Voievodul Țiganilor“, „Contesa Maritza“ și „Văduva veselă“. Când am ajuns eu aici, erau 20 de spectacole în program.

Care este motivul acestor reduceri drastice?
Probabil că sunteți la curent cu faptul că teatrul nostru a suferit un incendiu. Mai mult nu aș vrea să comentez despre deciziile care s‑au luat la scurt timp după cele întâmplate, dar e păcat că, totuși, piesele nu se reiau. Poate în viitor cineva va lua o decizie în acest sens.

Care este spectacolul cel mai apropiat de suflet?
Le iubesc pe toate. În fiecare spectacol se desfășoară o poveste de dragoste. Indiferent dacă joc o țigancă, o prințesă, o regină sau o cerșetoare, fiecare rol are povestea sa și încerc să mă transpun, pentru a evidenția în fața publicului scopul meu pe scenă.

Există un partener de scenă ideal?
Toți îmi sunt dragi, dar cel alături de care 13 ani am jucat în premiere este Alfredo Pascu. Ziarele au scris că am putea fi cuplul care să le urmeze Cleopatrei Melidoneanu și lui Dorin Teodorescu.

Ați participat la spectacole în afara țării?
Colegii mei mai merg. Eu, fiind primadona teatrului (rolul principal), nu prea pot să merg. În general, nu au loc spectacole complete, ci frag­­men­te, arii din operetă, deoarece e greu să transporți dintr‑un loc în altul costume, decoruri, o operetă întreagă. Ul­timul turneu l‑am avut în Egipt, la Cairo, spectacol cu arii și duete de operetă.

Tineretul este receptiv??
Tineretul este, în general, foarte interesat în a urmări spectacole de operetă, deoarece se poate regăsi în aceste povești de dragoste. Este imposibil, ca spectator, să nu te regăsești într‑un anumit moment al piesei de operetă. Dicția și jocul de scenă al fiecărui solist aduc și ele un plus de accesibilitate operetei, comparativ cu opera, care nu beneficiază de prezența unor pasaje de text. Opereta nu este un gen desuet. Este clasic și foarte apreciat, deși insuficient mediatizat.

Există sponsori în acest domeniu?
Am înțeles că sunt făcute destul de multe sponsorizări. Arta trebuie totuși ajutată, nu?

Câteva întâmplări inedite
…din viață

În cariera mea, am avut de‑a face cu diverse situații, caractere, unele picante, altele mai puțin. La una dintre re­pre­zentațiile piesei „Vă­du­­va veselă“, am fost obli­gată să port o „cizmă ghipsată“, dar în același timp să și dansez grațios, fără ca publicul să observe. Cu toate că partenerul nu m‑a ajutat, impresia generală a fost aceea a unui dans grațios. Când, în culise, le‑am arătat colegilor ghipsul, regizorul mi‑a propus să‑l introducem drept accesoriu pentru următoarele re­prezentații. Cu altă ocazie, de data aceasta tristă, la o reprezentație cu „Țara Surâsului“ (care începe într‑o notă de veselie și se termină într‑una tristă), după un deces în familie, am transmis aceeași stare de tristețe, pe care o aveam și eu, iar la sfârșitul spectacolului am observat că spectatorii din primele rânduri plângeau.
Un artist încearcă să se dedubleze și să‑și potențeze stările sufletești, dar când și realitatea îl ajută, efectul este maxim. Am lucrat foarte bine cu regizorii străini, dar și români de‑a lungul carierei mele.

Momente deosebite – Un moment tragi‑comic:
la o repetiție generală, am bulversat momentul culminant al piesei în clipa în care, invocând divinitatea și ridicând privirea și brațele spre cer, nu am mai putut rosti replica și am rămas în această poziție, repetiția trebuind să fie oprită. Ce se întâmplase? Fiul meu, care venea de fiecare dată după terminarea cursurilor clasei I la teatru, așe­zându‑se în primul rând, era de data aceasta în cel mai înalt punct deasupra scenei, de unde manevra cu nonșa­lanță un reflector, schim­bându‑i culorile. Toți colegii, in­clusiv regizorul, l‑au rugat timp de jumătate de oră să coboare. Cele mai dramatice momente au fost cele trăite în timpul repe­tiției la „Voievodul Ți­ga­nilor“ cu regretatul Dorin Teodorescu, cu puțin timp înainte de tre­cerea sa în ne­ființă.
Nu degeaba se spune despre viața unui artist – dimineața vesel, seara trist.

Interviu de Cristian Niculescu

Foto: Arhiva Muzeului Național Cotroceni

CUM POATE FI VIZITAT:
Situat pe Șoseaua Cotroceni, vizavi de Grădina Botanică, Muzeul Național Cotroceni are program de vizitare de marți până duminică, între orele 9:30 și 17:30. Intrarea în muzeu se face în grupuri organizate, de maxim 15 persoane, cu programare anticipată prin e‑mail sau la telefon 021.317.31.07. Deoarece este clasificat ca un obiectiv de ma­xi­mă securitate, sediu al administrației pre­zidențiale, fie­ca­re vizitator va trebui, ca împreună cu bagajele sale, să fie verificat cu ajutorul unui detector de metale. Bi­letele de intrare sunt de 12 lei de persoană și 6 lei pentru cei care beneficiază de tarife reduse. Expozițiile temporare percep taxe între 3 și 10 lei de persoană. Muzeul dispune și de un magazin de prezentare de unde pot fi achiziționate obiecte de artă, ghiduri, ilustrate sau albume.
Mijloacele de transport în comun, dacă nu aveți autoturism propriu, puteți ajunge cu metroul, coborând în stația Politehnica, cu autobuzele 136, 139, 236 și 336, precum și cu troleibuzele 61, 62, 71, 93, până în stațiile Piața Leu și Grădina Botanică.

ÎNCHIRIERE SPAȚII:
Pentru desfășurarea unor evenimente importante: întruniri culturale, simpozioane, colocvii, concerte camerale sau prezentări media, Muzeul Național Cotroceni pune la dispoziția celor interesați patru saloane cu 30 până la peste 250 de locuri. Marele Salon de Recepție are o capacitate de 300 de locuri, cu instalație de sonorizare și ecran proiector. Pivnița Cantacuzină poate primi până la 100 de invitați, iar cuhnia și trapeza sunt adresate unor manifestări cu public redus de până la 50 de persoane. Pentru mai multe detalii, puteți accesa adresa de internet www.muzeulcotroceni.ro

Cristian Niculescu

Foto: Elite Art Club UNESCO; ECDL România

Clubul de noapte sau cel cultural?
În prezent, numeroasele metode de relaxare adresate tinerilor caută să includă aspecte captivante prin raportarea la necesitățile fiecărui grup de vârstă în parte. Discotecile, barurile sau clu­­burile de noapte practică o rețetă simplă de atragere a mușteriilor, oferind distracție de moment și fiind complet lipsite de factorul educativ. La polul opus, ca urmare a gradului ridicat de informație pusă la dispoziție, muzeele, galeriile de artă sau fundațiile culturale reprezintă adeseori, în opinia adolescenților, locuri plictisitoare, sobre și dificil de parcurs. În vederea creării unui suport intelectual adecvat, mesajul transmis de aceste entități culturale trebuie nuanțat prin utilizarea unor metode noi de prezentare și de cooptare a po­ten­­țialilor vizitatori.
În ultimii ani au început să se desfășoare în cadrul insti­tuțiilor ce promovează cultura și educația numeroase programe cu rol decisiv în modificarea percepției publicului adolescentin, proiecte prin intermediul cărora sunt căutate și dezvoltate noi soluții și metode de interacțiune, adaptate secolului XXI. Unul dintre aceste proiecte a luat ființă în urmă cu doi ani ca urmare a unei iniția­tive lansate de Elite Art Club, sub egida Comisiei Naționale a României pentru UNESCO. Astfel, la Conferința UNESCO de la Paris din 2007, a fost prezentată pentru prima oară ideea promovării schimbului de strategii și tehnologii educaționale în vederea elaborării de programe comune în muzeele și galeriile de artă din 16 țări aparținând Uniunii Europene.

Inițiativa care schimbă mentalitatea
La Muzeul Satului „Dimitrie Gus­ti“ din București, s-au întâlnit la mijlocul lunii mai, directori de muzee, curatori, coordonatori de programe și membri importanți ai cluburilor UNESCO din țări precum Cipru, Franța, Germania, Grecia, Israel, Italia, Olan­da, Portugalia, Federația Rusă, Spania, Suedia, Turcia, Marea Britanie, Vatican, Republica Moldova și România. Aceștia au convenit asupra pro­punerii clubului român organizator referitoare la crearea unei platforme de dis­cu­ții on-line între tinerii vizitatori și spe­cialiștii ce activează în cadrul acestor domenii.
Conținutul site-ului urmează a fi tradus în principalele limbi europene de circulație. El va avea ca principal rezultat gruparea într-o singură rețea a multor organizații muzeale și a experților acestora, alături de instituții de învățământ pri­mar, secundar și superior.
Proiectul, intitulat YOUth and MUSEums, face parte din pla­nul de acțiune pe 2009 al Fede­rației Mondiale a Aso­ciațiilor, Cen­trelor și Cluburilor UNESCO. În urma dis­­cuțiilor purtate pe parcursul a două zile de întâlniri, s-a ajuns la concluzia nece­si­tății dez­voltării și promovării func­­­ției sociale a muzeelor și a deschiderii printr-o strategie inteligentă a acestor ins­ti­tuții către publicul tânăr.
Universul muzeal va trebui integrat în viața socială a tineretului, devenind nu doar o zonă de cercetare și de reflec­ție, ci și un spațiu de întâlnire și de dialog fructuos. Insti­tu­țiile din domeniul științei și al artelor va trebui să își dovedească pe viitor flexibilitatea necesară în privința elaborării programelor educaționale, ast­fel încât să fie atras un public cât mai numeros și divers.
Considerând muzeul o entitate culturală care generează o bază pedagogică importantă în viața elevilor, organizatorii doresc ca pe viitor să in­teracționeze cu mediul șco­­­­lar prin implementarea de programe și de sondaje cu rol în stimularea atenției juvenile. Totodtă, se dorește coop­tarea în rea­lizarea proiectului a unor instituții pre­­cum Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Națio­nal, Comisia Națională a României pentru UNESCO sau Secția Muzeelor și Bunurilor Culturale din cadrul aceleeași or­ganizații.

Apetența spre cultură nu are vârstă
Ideea de a schimba bunele practici în rândul celor tineri prin retușarea imaginii unor instituții culturale sobre prin definiție prinde contur atât prin implicarea Elite Art Club, cât și a altor organizații. Acesta poate constitui un important punct de plecare în consolidarea relației frivole dintre tineri și universul amplu al artei umane. Continuând promovarea acestor principii, ambele tabere vor avea de câș­tigat pe viitor, spațiul cultural re­for­mulându-și modul de adre­sare prin deschiderea că­tre nou și adoptarea unor teh­­nici comunicaționale inovatoare. Cei tineri vor găsi, astfel, prin intermediul culturii, noi modalități de inte­rac­țiu­ne cu un mediu auster și, până nu demult, adresat doar elitei interesate.

5 licee, 5 muzee
 Un program educați­o­nal dedicat liceenilor – „5 licee, 5 muzee“ se defi­neș­te ca un proiect ce încearcă să încurajeze participarea tinerilor la manifestări cul­turale, prin de­clanșarea unor serii de vizite la câteva muzee din Bu­curești și generarea unui concurs disputat între cinci licee din capitală. Prin intermediul acestui pro­­gram, Inspectoratul Șco­­­lar București și ECDL România, cu sprijinul Primăriei Municipiului București, precum și al muzeelor implicate în cadrul programului, urmăresc atingerea a patru obiective majore. Se încearcă promovarea în rândul elevilor a respectului pentru valorile culturale și pentru instituțiile de cultură prin atragerea unui număr cât mai mare de elevi de liceu către muzee. Prin programul instituit se urmărește promovarea importanței formării continue și complete la standarde de calitate europeană, în perspectiva realizării unei cariere de succes, elaborând astfel, actul de cultură ca o completare a cunoștințelor și abilităților acumulate în mediul educațional. Promovarea școlii ca instituție care oferă acces la valorile fundamentale culturale va asigura, totodată, accesul la cele mai moderne calificări necesare, recunoscute după standarde inter­na­ționale. Acest proiect încearcă să ofere în paralel și o alternativă de petrecere a timpului liber.
În prima ediție, care a avut loc în perioada 01.03.2008 – 30.11.2008, au fost implicați 250 de elevi ai claselor a IX-a și a X-a din cadrul Școlii Comerciale Su­perioare „Nicolae Kre­tzu­les­cu“, Colegiului Na­țional „Mi­hai Viteazul“, Liceului Teoretic „Grigore Moisil“, Colegiului Națio­nal „Sfântul Sava“ și Colegiului Tehnic de Poștă și Tele­comu­nicații „Gheorghe Airinei“.
În cea de-a doua etapă, desfășurat în perioada 01.02.2009 – 30.06.2009, vor fi propuse teme din partea a cinci muzeee bucureș­te­ne. Muzeul Național de Artă al României va organiza un traseu–concurs în Galeria de Artă Europeană cu tema „Poftiți, vă rog!“. La Muzeul Municipiului Bucu­rești subiectul va fi „Bucu­rești – oraș creator de valori spirituale și materiale“. „Momente din istoria transporturilor“ reprezintă tema Muzeului Tehnic „Prof.Ing. Dimitrie Leonida“. Cei de la Muzeul Național Militar vor încerca să atragă atenția liceenilor cu programul „Războiul de Inde­pen­dență – fără arme“, iar în aer liber, elevii vor efectua vizite la Muzeul Sa­tului ca urmare a propunerii „Descoperă Muzeul Satului“.

Cristian Niculescu

Foto: Asociația „Ute Langenkamp-Iubiți Maidanezii“

Protecția animalelor
Capitolul VII din Legea 205/2004, care se referă la sanc­țiunile aplicate celor care maltratează animalele, prezintă și amenzile cuantificate în funcție de gravitatea faptei, mergând până la confiscarea animalului în cazul abuzurilor săvârșite repetat. Deși există o lege care apără dreptul la exis­tență decentă a necuvântătoarelor, lipsa unor sancțiuni severe pentru cei care maltratează animalele, precum mun­­ca în folosul comunității sau privarea de libertate, duce la săvârșirea de numeroase gesturi inumane din partea așa-ziselor ființe superioare. Perioada comunistă a dezvoltării urbane din anii ’70–’80 a dus la demolarea caselor și a gospodăriilor aferente, pentru a fi ridicate cartierele de blocuri în majoritatea orașelor românești. Astfel, au rămas pe drumuri, uitate sau abandonate de către stăpâni, numeroase animale de casă. Din dorința de a proteja vie­țile patrupedelor nevinovate, dar și ca urmare a numărului tot mai mare de pisici și de câini ai străzii, cauzat de o înmulțire necontrolată, au luat ființă, în ultimul deceniu, numeroase organizații și aso­ciații ce au ca scop îngrijirea animalelor
și respectarea drep­turilor acestora.

De ce iubim maidanezii
Înființată în luna mai a anului 2003, Asociația româno–germană „Ute Langenkamp: Iubiți Maidanezii“ încearcă, prin programele sale, să aducă în atenția opiniei publice necesitatea protejării animalelor. În acest scop, desfă­șoară activități pentru oprirea masacrării câinilor comunitari, pentru controlarea sterilizării, a reproducerii pentru rezolvarea numeroaselor cazuri de maltratare.
La numai câțiva kilometri de orașul Pitești, în comuna Moșoaia, satul Smeura, se întinde pe o suprafață de peste patru hectare cel mai mare adăpost de câini din lume, recunoscut în 2005 de Guinness World Records. Acesta numără peste 3 500 de câini și un colectiv format din 60 de angajați: medici, asistenți, îngrijitori sau șoferi. De-a lungul timpului, prin adăpostul de câini de la Smeura au trecut aproximativ 13500 de câini, dintre care mai bine de 5000 au fost preluați de diferite familii adoptive din Germania, Elveția, Austria sau Italia. Până în anul 2000, aici a func­ționat o fermă de vulpi, ulte­rior fiind aduși câinii cap­turați de către serviciile de ecarisaj în vederea exterminării. În urma preluării spa­țiului de către Asociația „Tierhilfe Hofnung“, adăpostul de câini a cunoscut numeroase transformări, prin construirea de padocuri, de cuști, precum și a unei rețele de alimentare cu apă și de canalizare. De asemenea, au fost instalate centrale termice, iar corpurile vechilor clădiri au fost curățate, faianțate și zugrăvite, ca urmare a unei importante investiții străine. Colectarea câinilor este efectuată de către o echipă formată din prinzători, șofer, manager de proiect și medic veterinar. Ma­șina este dotată cu crose, cuști pentru transport, suflătoare cu tranchilizant, lese și zgărzi. Câinii aduși în adăpost sunt plasați în cuști individuale, sunt supuși controlului medical, fiind apoi sterilizați și depa­razitați intern și extern. Centrul beneficiază de dotările necesare pentru efectuarea de tratamente și operații chirurgicale. Lunar, aici sunt realizate până la 500 de ope­rații de sterilizare.

Programe și soluții
Cea mai importantă metodă de prevenire a creșterii numărului de animale fără stăpân o reprezintă sterilizarea și readucerea în comunitate. Pro­­cedeul s-a dovedit o soluție sal­vatoare în țările din occident, unde au fost implementate proiecte similare, dar în baza unei legislații solide privind protecția animalelor.
În general, un proiect de educare a populației privind problema complexă a câinilor comunitari trebuie să aibă ca obiective atragerea voluntarilor, conștientizarea problemei comunitare de către toți cei implicați, schimbarea percep­ției la nivel general și implementarea programelor de voluntariat pe termen lung. Dezvoltarea unor proiecte în cadrul școlilor și a altor sisteme educaționale poate să dea, în timp, cele mai bune rezultate.
Printre acțiunile desfășurate pe parcursul anilor de către Asociația „Ute Langenkamp: Iubiți Maidanezii“ se numără proiectul de educație „Câinii comunitari – Problemă comunitară“, manifestările de Ziua Internațională a Animalelor (4 octombrie), activitățile cu elevii de la Palatul Copiilor, precum și cele efectuate în cadrul Federației Naționale de Protecție a Animalelor.

Salvați o viață nevinovată

 Intervenind puteți salva viața unui câine – Cum? Reclamând cazurile de agresare fizică, otrăvire sau ucidere intenționată a unui animal care are sau nu stăpân; dezvăluind celor în măsură să penalizeze maltratarea, înfometarea animalelor sau ține­rea lor în condiții improprii, cazurile de accidente rutiere în care victimele sunt necuvântătoare, situațiile în care animalele sunt bolnave, mutilate, muribunde sau otrăvite în preajma proprietăților particulare sau cazurile câinilor folosiți la lupte, antrenați în acest scop sau pentru a intimida persoane sau animale pașnice. Toate aceste intervenții pot fi făcute și de cei care nu pot ține animale în casă sau în curte, dar ajută cum știu și cum pot la ocrotirea acestora.
Și câinii din adăposturi pot fi ajutați – Acceptați posibilitatea de a fi sponsorul unui animal, puteți, fără a-l lua acasă, să îi aduceți mâncare, pături și jucării, câștigându-i pentru totdeauna prietenia și devotamentul; adoptați un animal care, luat dintr-un adăpost precum cel de la Smeura, aveți garanția că este deparazitat, vaccinat și sterilizat; faceți voluntariat în cadrul unor asociații sau organizații nonprofit de ajutorare în domeniu; încercați să informați fiecare persoană apropiată despre situația dramatică a animalelor fără stăpân, educându-i pe cei mici și insuflându-le dragostea pentru prietenii îmblăniți; donați 2% din impozitul pe venit asociațiilor care dezvoltă programe pentru protecția animalelor. Deși pare puțin, această sumă poate să facă foarte mult bine.
 Realitatea cenușie a adăposturilor ce aparțin munici­palității – Acțiunile desfășu­rate de diferite aso­ciații particulare au dezvăluit faptul că, în adăposturile ce aparțin municipa­lității, prinzătorii nu au instruirea necesară, vehiculele nu îndeplinesc condițiile legale, cățelele cu pui fătați stau sub același acoperiș cu restul câinilor și trăiesc în spații reduse, hrana și cantitatea de apă necesară sunt infime, în timp ce cabinetele medicale ori lipsesc, ori au nevoie de îmbunătățiri fundamentale pentru a putea funcționa în condițiile legii. Ca urmare a acțiunilor desfășurate, în anumite localități, medicul zonal a dispus închiderea adăposturilor și suspendarea activității până la rezolvarea neregulilor constatate. Totuși, alte sesizări nu au condus la ni­ci­un rezultat, serviciile respective funcționând și în prezent, sute de câini fiind maltratați, suferind de sete, foame și mizerie. Celor interesați să dea o mână de ajutor pentru rezolvarea acestor situații, Asociația „Ute Langenkamp-Iubiți Maidanezii“ le stă la dispoziție.

Cristian Niculescu

71 % dintre oameni sunt atrași de posesorii unui Golden Retriever / Foto: Hubert Burda Medien

Cine poate să reziste în fața unor ochi sinceri, de câine? Nimeni! Deoarece câinii ne fac bine: ei sunt prietenii noștri cei mai buni, au un efect liniștitor asupra noastră și ne dau un sentiment de siguranță. Pot chiar să ne dăruiască iubirea vieții.

Când vrem să flirtăm cu cineva, cânii devin un ajutor neprețuit. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de către o agenție matrimonială. Rasa câinelui  joacă un rol deosebit de important: stăpânii unui Golden Retriever sau ai unui Labrador ne atrag în mod special – probabil din cauza vioiciunii celor două rase… Și cu un Dalmațian zglobiu și frumos pictat puteți atrage atenția cu ușurință. Cu un Pudel, un Pinscher pitic sau un câine de luptă, flirtul se lasă așteptat. Alături de un câine prietenos, flirtul are șanse de reușită!